Serpico (1973): un Al Pacino hipiot și probabil angajat al PETA

Regizor: Sidney Lumet

Distribuție: Al Pacino, Alan Wakeman, Cornelia Sharpe, Barbara Eda-Young

În New York-ul din 1971, o mulțime de divizii de poliție au fost anchetate, generând ditamai scandalul mediatic legat de toată corupția existentă în poliția de atunci. Conducta asta s-a spart într-un șingur punct, Frank Serpico, un polițist sub acoperire ce investiga traficul de droguri de pe străzi.

Ei bine, ăsta a fost punctul de start al arhicunoscutului regizor, Șidney Lumet, pentru filmul său din 1973. Cum avea un nume destul de mare în Hollywood-ul de atunci, lui Lumet nu i-a fost așa de greu să îl convingă pe un tânăr Al Pacino să se înhame la bordul acestui film prin care ataca imperiul mitei de pe străzile New York-ului al cărui motor principal era instituția poliției.

Toată acțiunea începe cu un Serpico tânăr care absolvă Academia de Poliție și ajunge în post. După ceva muncă de jos, la arhive și în adâncul birocrației polițienesti, Serpico este mutat la divizia anti-drog și sfârșește pe stradă datorită “look-ului de boschetar”. Cum ajunge pe străzi descoperă că toata lumea făcea ce voia, iar infracționalitatea era în floare, orchestrată de poliția ce își primea partea regulat. Toată treaba devine interesantă, când tânărul agent decide că nu are de gând să fie părtaș la ce fac colegii lui. Legaturile dintre el și restul polițiștilor se rup, el începe să primească amenințări cu moartea, iar colegii încearcă să îl facă să își ia “partea” pentru a avea încredere în el din nou. Ei bine, Serpico stă pe picioare și de aici începe întreaga aventură a încercării sale de a închide toată operațiunea.

Finalul nu are rost să îl dezvălui, rămâne temă de făcut pentru acasă când aveți două ore și zece minute libere într-un weekend și aveți chef de un Al Pacino tânăr, bărbos, hipiot și cu mare dragoste pentru animale (cred că Serpico avea cam toate speciile de animale în apartament, plus un șoarece pe care îl purta cu el și îi spunea “partener”).

Ce este cel mai interesant rămâne șistemul mitei practicat de polițiști. Nu stiu dacă pot să spun că în cazul în care vezi filmul ăsta “înveți” cum merge mita, dar cu șiguranță te lasă impresionat de complexitatea unui asemenea șistem ce la final se bazează pe abuzuri. Nu doar permis

iunea de a continua afacerile ilegale ale infractorilor pe străzi era contraprestația polițiștilor, dar și o serie de abuzuri severe cauzate de pur și șimplul fapt “că pot”. Lumet surprinde într-un mod fascinant modul în care fiecare personaj se schimbă pe parcursul unui întreg șistem de demascare. Serpico o ia ușor razna de câteva ori, el fiind tipul ăla calm care dacă ar fi mai calm ar fi mort. Colegii lui mituiți frecvent scot la iveală motive pentru acțiunile lor, șituații ce par a fi justificabile la prima vedere pentru mita primită. Alții sunt doar trași cu forța în șistem fără să aibă puterea să iasă sau macar să gasească o metodă să o facă.

Cu tot acest mixt al corupției, Lumet ne educă în ceea ce privește viața de jos, modul în care ea funcționează și cerbicia unui șingur om în destrămarea șistemului, un om ce traiește printre renegații străzilor. Ai putea spune cu lejeritate că e un film despre o Koveși în varianta hipioto-masculino-bărboasă.